Cei doi au luat masa la un restaurant din Parcul Herastrau si au discutat despre posibila revenirea a lui Gheorghe Hagi in functia de selectioner.
Dupa esecul proiectului de la Galatasaray, „Regele” se gandeste din nou la antrenorat. Este unul dintre favoritii lui Mircea Sandu pentru a-l inlocui pe Razvan Lucescu, in cazul in care acesta nu va invinge Bosnia pe 3 iunie. Impreuna cu Victor Becali, Hagi a discutat despre resursele pe care le mai are fotbalul romanesc si despre cum ar putea opri declinul echipei nationale prin promovarea tinerilor. Din ordinea de zi nu au lipsit nici discutiile legate de ultimele transferuri ale Stelei si sansele ca Olaroiu sa continue in Ghencea si dupa finala Cupei Romaniei. Dupa mai bine de o ora de discutii, cei doi au plecat pe rand, schimband si cateva vorbe cu cativa curiosi.